Última Parada 174 – Cap de linie
Votul tau:
Acorda o nota.
7.1 IMDB Rating 95 Vizualizari

Última Parada 174 – Cap de linie Online Subtitrat

(2008)
Pelicula care se inspiră dintr-o întâmplare reală îl are în centrul său pe Sandro (Michel Gomes), personaj care este, în egală măsură, criminal, dar și victimă. După ce fusese martorul asasinării mamei sale când avea numai zece ani, el se alătură unei găști de copii ai străzii. După ce liderul lor îi amenință pe polițiști, forțele de ordine omoară sute de copii ai străzii în ceea ce a fost numit masacrul de la Candelaria. Sandro este unul dintre puținii supraviețuitori, dar ajunge la închisoare. Aici, el își face un prieten, este vorba despre Ale, împreună cu care reușește să evadeze. Însă, ajuns din nou în stradă, Sandro face eforturi disperate să se țină departe de necazuri. Totul merge bine până în momentul în care își surprinde iubita în pat cu Ale. Furios, el îl atacă pe Ale și pune mâna pe un autobuz, este vorba despre cel care rula pe linia 174, iar consecințele gestului său vor fi inimaginabile.

Vizioneaza Filmul Folosind Serverul 1

  • Comments
  • Detalii
  • Detalii

    Cunoscut ca:

    Last Stop 174

    Data realizarii:

    24 Oct 2008

    Scriitori:

    Bráulio Mantovani (screenplay)

    Premii:

    2 wins & 9 nominations.

    Nici un comentariu.
    Fi primul care adauga un comentariu. :D

    Acorda-ne un like !!!